Hepatita B este o infectie serioasa a ficatului produsa de virusul hepatitei B (VHB). Hepatita B este una dintre formele care se raspandesc cel mai usor (contagioasa) de hepatita virala, care include hepatita A, B, C, D, si E.
Toate tipurile de hepatita lezeaza celulele ficatului si pot duce la umflarea dureroasa a ficatului (inflamatie hepatica). Anumite tipuri pot produce lezarea permanenta a ficatului. La unele persoane infectia devine cronica, ducand la insuficienta hepatica, cancer hepatic sau ciroza — o afectiune care are ca efect cicatrizarea permanenta a ficatului.
Virusul hepatitei B este transmis prin contact cu sangele sau cu lichidele corpului unei persoane care este infectata. Hepatita B este de aproape 100 de ori mai infectanta decat HIV. In anumite zone ale lumii, infectia virala cu hepatita B este prezenta permanent in populatie (endemica).
Ce fel de virus este virusul hepatitei B?
Virusul hepatitei B face parte din familia virusurilor ADN numite Hepadnaviridae. Aceste virusuri infecteaza primar celulele hepatice. Numele acestei familii vine de la Hepa, care inseamna ficat; DNA, se refera la acidul dezoxiribonucleic ADN, materialul genetic viral si viridae, inseamna virus. Alte virusuri din aceasta familie pot produce hepatita la anumite animale. Aceste virusuri includ virusul hepatitei la veveritele cataratoare si la veveritele de pamant, si virusul hepatitei ratelor. Virusurile familiei Hepadnaviridae sunt foarte asemanatoare unele cu altele. Ca atare au fost dezvoltate mai multe modele animale pentru a studia virusul hepatitei B si de a evalua noi medicamente pentru tratarea hepatitei B.
Cum produce hepatita virala B lezarea ficatului?
Virusul hepatitei virale B nu produce direct leziuni hepatice. Mai degraba raspunsul imun al organismului fata de virus (un corp strain) produce paradoxal leziunile. Astfel, intr-o infectie cu VHB raspunsul imun al organismului fata de virus este responsabil atat de eliminarea virusului din organism cat si recuperarea dupa infectie. In plus, in acelasi timp, lezarea celulelor hepatice este cauzata de acelasi raspuns imun fata de VHB in celulele hepatice.