Luxatia congenitala de sold este o afectiune dificil de diagnosticat la copilul mic, acest fapt aflandu-se la originea unei situatii paradoxale: numeroase luxatii congenitale de sold sunt depistate tardiv, fapt ce restrange posibilitatile de tratament si altereaza rezultatele acestuia; in acelasi timp, multi nou-nascuti sunt etichetati ca fiind purtatorii unei displazii de sold (cotiloidiene) si fac obiectul unui tratament inutil ce nu este deloc lipsit de riscuri. Depistarea acestei afectiuni suscita un interes considerabil, examinarea soldului trebuind sa figureze printre gesturile sistematice efectuate in cursul primului bilant al nou-nascutului. Din nefericire la aceasta afectiune se „pricepe” toata lumea, inclusiv unii medici care considera ( nu putem intelege de ce ) ca sunt specialisti in orice suferinta, fara a avea insa nici o legatura nici cu pediatria si nici cu ortopedia. De aceea, de la inceput atrag atentia asupra importantei consultului facut de medicul specialist ortoped pediatru. De fapt orice copil, pana la terminarea cresterii, trebuie consultat periodic ( 6 luni – 1 an ) de catre ortopedul pediatru, iar pana la varsta de 1 an aceste consulturi este recomandabil sa fie mult mai frecvente.
Dupa unii autori, luxatia de sold se produce cel mai frecvent intrauterin, sub actiunea unor factori mecanici preponderenti, fiind uneori favorizata de o hiperlaxitate ligamentara genetica. Ea consta in deplasarea intracapsulara postero-superioara a capului femural, aceasta deplasare deformand rebordul acetabular, antrenand o displazie.
La nastere, o data cu disparitia factorilor de stres, evolutia se face, in mai mult de jumatate din cazuri, spre vindecare spontana. In restul cazurilor se produce constituirea definitiva a luxatiei sau a subluxatiei soldului.
Alti autori sustin teoria displaziei luxante progresive ce postuleaza un defect minor acetabular, antrenand, fie la nastere, fie in primele luni de viata, o deplasare progresiva a capului femural. Astfel, se explica denumirea anglo-saxona de „developmental dysplasia of the hip”.
Datorita faptului ca displazia acetabulara intereseaza cel mai frecvent structuri cartilaginoase sau fibrocartilaginoase ale nou-nascutului, ea nu este vizibila radiologic, dar este evidentiabila ecografic.
Indiferent de teoriile etiopatogenice putem identifica, strict teoretic, doua entitati si anume: displazia luxanta de sold ( exista modificari anatomice ale soldului care la un moment dat favorizeaza luxarea capului femural ) si luxatia congenitala de sold propriu zisa ( capul femural este deja luxat ). Momentul care separa cele doua „faze” este reprezentat de inceputul mersului, deoarece acesta exercita o presiune suplimentara si poate determina luxarea unui sold modificat, dar care nu era luxat in prealabil.