- Că bine zici - continuă Livia... Când eram novice în munca mea la firmă, o ascultam şi o ascultam... şi îi ofeream sfaturi... şi mă implicam în problemele ei... depuneam efort şi energie... însă am observat că nu avea nici un rezultat... La fiecare sfat spus de mine întâmpinam rezistenţă... şi contraargumente... Aşa că mi-am dat seama că vrea să rămână în postura de victimă şi sa nu schimbe nimic. Dorea doar să se descarce. Eu încercam să o salvez însă nu poţi salva pe cineva care nu îşi doreşte... Şi am încetat să o salvez... Cât despre copilă, ea e copleşită de mama ei hiperprotectivă pe de o parte şi foarte pretenţioasă... O durea burta şi voma des. Simptomul acesta era foarte clar pentru mine din afară, însă pentru ea nu era clar deloc.
- Adică....? întrebă Carmen.
- Nu îi găsiseră nimic organic, deci era psihologic. Când vomezi înseamnă că ceva nu suportă stomacul. Văzând-o pe mama ei care e aşa de super-descurcăreaţă de una singură, fetiţa comparându-se cu ea, s-ar putea să-şi închipuie că niciodată nu va fi ca mama ei. Are activităţi cât pentru patru copii la un loc, cred şi eu că face indigestie.
- Tipa, nu este căsătorită ? - întrebă Bogdana.
- Nu, a divorţat... Şi acum spune că îşi dedică tot timpul pe care îl are în afara serviciului pentru copilă... Eu nu cred însă în sacrificiul de această natură. "Sacrificiul" de sine în ceea ce priveşte parentalitatea arată mai mult egoism decât iubire pentru copil.
- Cam aşa ceva - spusei eu. Cred că mai întâi e necesar să ai timp pentru tine, apoi timp pentru a avea un partener. Copilul are nevoie să vadă părţile acestea din noi înşine. Am destui prieteni psihoterapeuţi care spun mereu aceste lucruri şi mi se par de bun simţ.
- Da... sunt de bun simţ până la urmă - spuse Adriana.
Am făcut ocol la maiestuoasa creatură în care goticul flamboaiant se transformase în art nouveau datorită geniului lui Gaudi. Vârfurile se înălţau semeţe şi mândre în soarele arzător. Seara înarmată cu trepied şi alte scule necesare fotografiilor de detaliu am fotografiat-o cu gândul de a îmi servi drept model pentru o sculptură. Aveam de gând să mă apuc cândva şi de aşa ceva.
............................................................

- Andreea avea vreo cinci anişori. Violetă nu se născuse încă şi eu eram mamă singură temporar de vreo trei ani... soţul fiind plecat peste hotare... raţiunea fiind să câştige bani ca să plătească creditul pentru casă. Cu tatăl absent şi cu o mamă care nu muncea pe atunci într-un loc care-i plăcea, Andreea se văita de dureri de picioare. Pe atunci nu ştiam prea multe despre psihoterapie şi prima vizită pe care am făcut-o cu ea a fost la medicul generalist. Medicul generalist nu i-a găsit nimic organic, aşa am ajuns la terapeut. Tipa, o femeie isteaţă şi blândă, care mi-a devenit prietenă mai apoi, m-a întrebat dacă şi pe mine mă dor picioarele. Atunci am avut revelaţia!
- Şi pe mine mă dureau picioarele la servici, unde nu îmi plăcea ceea ce făceam. Eram nevoită să stau în picioare şi veneam acasă şi mă plângeam că mă dor.
- Deci Andreea preluase de la tine durerea? De ce? - întrebă Alina, prietena lui Corneliu.
- Se plângea ca să îmi atragă atenţia. Fără Andrei acasă, ma simţeam neglijată... şi aveam eu nevoie de protecţie. Nu mai aveam resurse şi pentru ea. Chiar dacă nu îmi plăcea la servici, mă străduiam să fac o "treabă bună"... dacă se putea perfect... râse. Dorinţa aceasta de perfecţiune nebunească mă costa... şi Andreea exprima frustrarea mea. Am conştientizat că aveam oboseală cronică şi că eram frustrată de situaţia absenţei lui şi insatisfacţia în muncă. Am decis atunci să-mi găsesc un servici unde să-mi fac meseria. După un an s-a întors şi Andrei ... şi s-au schimbat lucrurile. Până nu am conştientizat eu că e nevoie să îmi schimb serviciul am continuat să ma plâng de dureri la picioare.
- A, interesant, asta îmi aminteşte şi mie de durerile pe care le aveam în spate mai demult - adăugă Adriana. Culmea - râde ea - ele îmi apăreau atunci când nu aveam chef să fac curăţenie în casă... Şi mi-am dat seama că mă forţez şi mi-am spus că nu e cazul să fac curăţenie când nu am chef!
- Corect! - spuse Vali - râzând. Deci, când nu vrei să faci ceva corpul îţi spune...
- Da... îţi spune - spuse Livia. Ştii că atunci când o femeie nu vrea să facă dragoste... îşi inventează o durere de cap...

Am început toţi să râdem.