Index alfabetic general
A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Z
Publicitate
Sondaj
Care dintre urmatoarele ar trebui evitate atunci cand esti insarcinata ?
Cofeina
Fumatul
Sexul
Exercitiul fizic
Lactate nepasteurizate
Mezeluri si carne neprelucrata termic
Mersul cu avionul
Ce parere aveti despre eMedOnline.ro?
Excelent
Bun
Satisfacator
Nesatisfacator
  • Newsletter
Nolicin

Compoziție
1 comprimat filmat conține 400 mg norfloxacină.
Alți ingredienți: colorant portocaliu FCF (E110), propilen glicol, povidonă, hidroxipropil metilceluloză, celuloză microcristalină, carboxymetil amidon de sodiu (tip A), siliciu coloidal anhidru, stearat de magneziu, talc, dioxid de titan (E171), apă purificată.

Prezentare
20 comprimate filmate.

Ce este Nolicin?
Nolicin este un chimioterapic din grupul chinolonelor. Acționează prin distrugerea bacteriilor ce produc infecții variate în organismul uman.

La ce este utilizat Nolicin?
Vi se prescrie Nolicin în caz de infecții cu bacterii susceptibile. Este indicat în special în tratamentul infecțiilor de tract urinar, infecții ale prostatei, diareea infecțioasă și gonoree. Poate fi de asemenea utilizat în prevenția infecțiilor tractului urinar, diareea călătorului și în infecțiile pacienților imunodeprimați.

Înainte de administrarea nolicin
Informați medicul dacă aveți boli cronice, tulburări metabolice, hipertensiune, hipersensibilitate, sau dacă luați alte medicamente.

Cine nu trebuie să ia Nolicin?
Nu trebuie să luați Nolicin dacă sunteți hipersensibili la norfloxacină, la oricare ingredient al medicamentului sau la oricare medicament din grupul chinolonelor. Nolicin nu se utilizează în caz de sarcină sau alăptare. De asemenea, medicamentul nu este indicat la copii și adolescenți în creștere.

Precauții și atenționări
Informați medicul dacă aveți epilepsie sau alte tulburări ale SNC (în special tulburări ce pot induce convulsii). În astfel de cazuri apar mai frecvent reacții adverse.
În timpul tratamentului cu Nolicin, poate apărea hipersensibilitate la lumina solară sau razele artificiale ultraviolete. De aceea, în timpul tratamentului se recomandă evitarea expunerii excesive la razele solare directe sau lumina artificială ultravioletă.
Dacă aveți insuficiență renală, medicul dvs va reduce dozele în consecință.
În timpul tratamentului cu Nolicin se recomandă consumul de lichide, după indicația medicului.
Consultați medicul în cazul în care în timpul tratamentului apar dureri tendinoase. Evitați activitățile fizice. La unii pacienți în vârstă, cu tratament concomitent cu corticosteroizi, s-au raportat inflamații tendinoase sau ruptură de tendon (mai ales la nivelul tendonului Ahile).

Utilizarea Nolicin împreună cu alimentele și lichidele
Nolicin poate fi administrat pe stomacul gol sau împreună cu alimentele. Nu se recomandă administrarea împreună cu lapte sau iaurt, deoarece produsele lactate reduc cantitatea de norfloxacină absorbită. Nolicin va fi administrat cu 1 oră înainte sau 2 ore după ingestia produselor lactate. Consumul de alcool în timpul tratamentului este contraindicat.

Sarcină
Înaintea administrării oricărui medicament, consultați medicul sau farmacistul.
Riscul de apariție a reacțiilor adverse fetale nu poate fi exclus. În caz de sarcină, medicul poate prescrie Nolicin numai în cazuri excepționale, când beneficiul pentru mamă depășește riscul fetal.

Alăptare
Înaintea administrării oricărui medicament, consultați medicul sau farmacistul.
În timpul tratamentului cu Nolicin alăptarea este contraindicată.

Condusul mașinilor sau operarea de utilaje
Nolicin poate diminua starea de alertă, de aceea se recomandă precauție la condusul mașinilor sau operarea de utilaje, până la determinarea efectului medicamentului asupra organismului dvs. Reacțiile adverse sunt potențate de consumul de alcool.

Ce medicamente interacționează cu Nolicin?
Informați medicul sau farmacistul dacă luați sau ați luat recent alte medicamente, chiar și produse fără prescripție medicală.
În cazul administrării de antiacide, sucralfat, medicamente ce conțin fier, aluminiu, bismut, magneziu, calciu sau zinc, absorpția norfloxacinei este redusă. De aceea, se recomandă administrarea Nolicin cu 2 ore înaintea acestor medicamente.
Dacă luați teofilină sau ciclosporină în timpul tratamentului cu Nolicin, pot apărea reacții adverse, deoarece concentrațiile sanguine ale teofilinei sau ciclosporinei pot crește. Medicul poate determina concentrațiile plasmatice ale acestor medicamente și ajusta dozele în consecință.
Administrarea concomitentă de Nolicin cu anticoagulante poate crește activitatea acestora și pot apărea sângerări.
Coadministrarea de corticosteroizi și Nolicin poate crește riscul de tendinite sau ruptură de tendon.
Efectul anumitor medicamente (sulfonilurea) asupra reducerii nivelului glicemiei poate crește în caz de tratament concomitent cu Nolicin.
Nu se recomandă administrarea concomitentă de Nolicin și nitrofurantoină, doarece efectul ambelor medicamente va fi redus.

Informații importante referitoare la ingredienți
Colorantul azo E110 poate produce reacții de tip alergic, inclusiv astm. Reacțiile de hipersensibilitate apar mai frecvent la persoanele hipersensibile la acid acetilsalicilic.

Cum se administrează nolicin
Dozare și mod de administrare
Urmați strict indicațiile medicului. Dozele recomandate nu vor fi modificate iar tratamentul nu va întrerupt fără consultarea medicului.
Medicul va aprecia dozarea medicamentului și durata tratamentului în funcție de afecțiunea de care suferiți. Comprimatele vor fi administrate cu apă sau ceai.
Nolicin va fi administrat în doze de 400 mg, de 2 ori/zi. Tratamentul durează 3 - 14 zile, iar în prostatita cronică bacteriană, timp de câteva săptămâni.
În prevenția infecțiilor de tract urinar, se va administra Nolicin 200 mg/zi; în prevenția diareei călătorului, 400 mg/zi. La pacienții imunodeprimați, pentru prevenția infecțiilor, se va administra Nolicin 400 mg, de 2 ori/zi. Urmați instrucțiunile medicului referitoare la durata administrării Nolicin pentru prevenția infecțiilor.
În caz de insuficiență renală, medicul va ajusta dozele în consecință.
Dacă aveți senzația că efectul Tramadol este prea puternic sau prea slab, informați medicul sau farmacistul.

Dacă ați luat mai mult Nolicin decât trebuia
Doze prea mari pot provoca greață, vărsături, diaree, iar, în cazuri severe, de asemenea, amețeli, oboseală, confuzie și convulsii.
Dacă ați luat mai multe comprimate decât v-au fost prescrise, contactați imediat medicul sau farmacistul.

Dacă uitați să luați Nolicin
Dacă ați uitat să luați doza prescrisă la timpul stabilit, administrați-o imediat ce vă amintiți. Nu luați medicamentul dacă se apropie timpul pentru o nouă doză.
Nu luați doze duble pentru a compensa o doză pierdută.

Riscul la întreruperea tratamentului cu Nolicin
Dacă întrerupeți tratamentul prea devreme, infecția poate reveni.

Reacțiile adverse posibile
Ca toate medicamentele, Nolicin poate avea și reacții adverse.
Pot apărea următoarele reacții adverse: tulburări gastrointestinale, ca :greața, lipsa apetitului și diareea. Diareea este rareori persistentă. În acest caz, poate indica prezența unei forme speciale de inflamație a colonului (colita pseudomembranasă) , de aceea se recomandă consultarea medicului.
Sunt posibile și reacții de hipersensibilitate, ca: prurit, erupție, urticarie, sau forme mai severe de hipersensibilitate, ca șocul anafilactic.
În special la pacienții vârstnici, pot apărea tulburări ale sistemului nervos central (cefalee, amețeli, oboseală, somnolență, confuzie, agitație, iritabilitate, frică, halucinații, depresie și zgomote în urechi).
În timpul tratamentului cu Nolicin pot apărea foarte rar tendinita sau ruptura de tendon, la care contribuie de obicei și alți factori.
Nolicin poate afecta valorile unor teste de laborator. Astfel, poate fi observată eozinofilia, leucopenia, creșterea valorilor ureei și creatininei plasmatice, creșterea activității transaminazelor, fosfatazei alcaline și lactat-dehidrogenazei, precum și scăderea valorilor hematocritului.
Dacă observați apariția unor reacții adverse, chiar nemenționate în aceste instrucțiuni, informați medicul sau farmacistul.

Păstrarea nolicin
Valabilitate
A nu se utiliza după data expirării înscrisă pe ambalaj..

Condiții de depozitare
A nu se lăsa la îndemâna copiilor.
A se feri de umezeală. A se păstra la temperaturi sub 25°C.

Modul de eliberare
Numai cu prescripție medicală.

Producator: KRKA http://www.krka.si/ro/izdelki/recept/pil/Nolicin/

Publicitate
Publicitate
Pagina principalaDespre EmedOnLinePublicitateFinantareConfidentialitatePublica un articolContact
Boli si afectiuni : Afectiuni digestiveAlergiiAparatul respiratorBTS Boli cu transmitere sexualaBoli autoimune si sistemiceCancerControlul greutatiiFicatInima si vase de sangeMenopauzaNas, Gat si UrechiOase si muschiObstetrica si ginecologieOchiPediatriePiele, Unghii si ParPsihiatrieRaceala si gripaSangeSexologieSomnTiroidaUrologie
Categorii : AnalizeIngrijire si frumuseteInterventiiPsihologie Sarcina si nastereaSanatatea copiluluiSanatatea familieiSanatatea femeiiSemne si simptome
Medicamente : Digestiv si metabolismSangeCardiovascularDermatologieGenitourinarHormoniAntiinfectioaseAntineoplaziceSistem muscular scheleticSistem nervosAntiparazitare RespiratorOrgane senzitive
e-medOnline © 2006-2007